Sâmedru:
Este numele popular al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, celebrat la 26
octombrie, și al sărbătorii acestui sfânt, devenit la popor o divinitate
agrară. În această zi se serbează Moșii lui Sâmedru, numiți și Moșii de toamnă
sau Moșii cei Mari. În Oltenia, Muntenia și, parțial, în Moldova, în 25 spre 26
octombrie se aprindeau focuri pe înălțimi, la răspântii, în mijlocul satului,
lângă ape și alte locuri propice adunării spiritelor, numite focul lui Sâmedru.
Copii și
tinerii săreau peste vâlvătaia focului, în scop de purificare și întremare, iar
apoi mergeau acasă luând cu ei tăciuni pentru a-i arunca prin livezi, cu scopul
de a spori rodul pomilor pe anul viitor. Atât focurile, cât și darurile ce se
împărțeau cu această ocazie (grâu fiert, colaci rituali, unt, brânză, lapte,
nuci, pere uscate etc.) erau dedicate sufletelor morților, în vederea
asigurării recoltei viitoare. Lucrul acesta este evident și într-un text al
incantației, ce se rostea cu această ocazie în ținutul Almăjului: ʺVoi moși
strămoși, / Să-mi fiți toți voioși, / Să-mi dați spor în casă, / Mult pe masă,
/ Cu mult ajutor / În câmpul cu floriʺ
Și mai
evident acest cult al strămoșilor transpare în obiceiul din Dobrogea, denumit
Saiegii, care nu e decât o procesiune simplificată a alaiului cu mascați,
reprezentând spiritele strămoșilor: ʺMai mulți flăcăi se întrunesc la o casă,
de unde pornesc apoi prin sat cântând din fluiere. Între dânșii se află un
flăcău îmbrăcat ca o cadână. Astfel capătă bacșișuriʺ.
La Sâmedru,
există o preocupare intensă de a afla mersul vremii: ʺPrin județul Muscel,
ciobanii care vor să afle dacă iarna va fi moale sau geroasă, își aștern dulama
în mijlocul oilor și se uită ca să vadă ce fel de oaie se culcă pe dânsa. Dacă
se va culca oaie neagră, e semn că iarna va fi bună, dacă se culcă o oaie albă,
după socotința lor, iarna va fi asprăʺ.
Sâmedru
se considera ziua soroacelor pentru diferite slujbe, învoieli și închirieri.
Expirau vechile înțelegeri făcute la Sângiorz și se încheiau altele noi, ceea
ce constituia un prilej de aldămașuri, veselie, dar și de unele neînțelegeri și
chiar încăierări, de unde și zicalele populare: ʺLa Sâmedru ciobanii își caută
stăpâniiʺ, ʺLa Sângiorz se încaieră câinii, iar la Sâmedru se bat stăpâniiʺ.
Întrucât
Sâmedru împărțea anul pastoral în două anotimpuri: vara, de la Sângiorz până la
Sâmedru, și iarna, de la Sâmedru până la Sângiorz, unii etnologi presupun chiar
că această zi putea să fi fost cândva începutul unui an nou. Un argument în
acest sens îl constituie și tradiția celtică, unde Anul Nou începe la 1
noiembrie.
Caracterul
agro-pastoral al lui Sâmedru, ca și obiceiul învoielilor din această zi, mai
ales în zona estică a țării, a putut suferi și unele influențe din lumea
slavilor răsăriteni, la care în această zi se prăznuia Sfântul Gheorghe de
toamnă, încheind un ciclu sezonier, cu datini asemănătoare celor românești.
Sursa:
Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească – Ivan Evseev -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu