duminică, 25 octombrie 2015

Sfântul Dumitru – 26 octombrie -

Sâmedru: Este numele popular al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, celebrat la 26 octombrie, și al sărbătorii acestui sfânt, devenit la popor o divinitate agrară. În această zi se serbează Moșii lui Sâmedru, numiți și Moșii de toamnă sau Moșii cei Mari. În Oltenia, Muntenia și, parțial, în Moldova, în 25 spre 26 octombrie se aprindeau focuri pe înălțimi, la răspântii, în mijlocul satului, lângă ape și alte locuri propice adunării spiritelor, numite focul lui Sâmedru.

Copii și tinerii săreau peste vâlvătaia focului, în scop de purificare și întremare, iar apoi mergeau acasă luând cu ei tăciuni pentru a-i arunca prin livezi, cu scopul de a spori rodul pomilor pe anul viitor. Atât focurile, cât și darurile ce se împărțeau cu această ocazie (grâu fiert, colaci rituali, unt, brânză, lapte, nuci, pere uscate etc.) erau dedicate sufletelor morților, în vederea asigurării recoltei viitoare. Lucrul acesta este evident și într-un text al incantației, ce se rostea cu această ocazie în ținutul Almăjului: ʺVoi moși strămoși, / Să-mi fiți toți voioși, / Să-mi dați spor în casă, / Mult pe masă, / Cu mult ajutor / În câmpul cu floriʺ

Și mai evident acest cult al strămoșilor transpare în obiceiul din Dobrogea, denumit Saiegii, care nu e decât o procesiune simplificată a alaiului cu mascați, reprezentând spiritele strămoșilor: ʺMai mulți flăcăi se întrunesc la o casă, de unde pornesc apoi prin sat cântând din fluiere. Între dânșii se află un flăcău îmbrăcat ca o cadână. Astfel capătă bacșișuriʺ.

La Sâmedru, există o preocupare intensă de a afla mersul vremii: ʺPrin județul Muscel, ciobanii care vor să afle dacă iarna va fi moale sau geroasă, își aștern dulama în mijlocul oilor și se uită ca să vadă ce fel de oaie se culcă pe dânsa. Dacă se va culca oaie neagră, e semn că iarna va fi bună, dacă se culcă o oaie albă, după socotința lor, iarna va fi asprăʺ.

Sâmedru se considera ziua soroacelor pentru diferite slujbe, învoieli și închirieri. Expirau vechile înțelegeri făcute la Sângiorz și se încheiau altele noi, ceea ce constituia un prilej de aldămașuri, veselie, dar și de unele neînțelegeri și chiar încăierări, de unde și zicalele populare: ʺLa Sâmedru ciobanii își caută stăpâniiʺ, ʺLa Sângiorz se încaieră câinii, iar la Sâmedru se bat stăpâniiʺ.

Întrucât Sâmedru împărțea anul pastoral în două anotimpuri: vara, de la Sângiorz până la Sâmedru, și iarna, de la Sâmedru până la Sângiorz, unii etnologi presupun chiar că această zi putea să fi fost cândva începutul unui an nou. Un argument în acest sens îl constituie și tradiția celtică, unde Anul Nou începe la 1 noiembrie.

Caracterul agro-pastoral al lui Sâmedru, ca și obiceiul învoielilor din această zi, mai ales în zona estică a țării, a putut suferi și unele influențe din lumea slavilor răsăriteni, la care în această zi se prăznuia Sfântul Gheorghe de toamnă, încheind un ciclu sezonier, cu datini asemănătoare celor românești.


Sursa: Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească – Ivan Evseev - 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu