Nașterea lui Iisus

"Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție".

Etimologia cuvântului Crăciun porneşte de la dacicul Creacion – Creaciun. Mai mult, strămoşii noştri din primele secole ale creştinismului cinsteau Crăciunul numindu-l Sărbătoarea Creatului sau Făcutului, care, odată cu adoptarea creștinismului ca religie de stat, după primul sinod de la Niceea (325 d. Hr), a fost înlocuită, în cărţile oficiale de cult, cu sărbătoarea Născutului-Iisus Hristos, potrivit versetului din Crez: «născut, iar nu făcut».

Documentele străvechi păstrate în folclorul naţional îl arată pe Crăciun legat de cultul focului, dar şi al bradului, copac sacru. Cercetătorii au reconstituit modul de celebrare a unei sarbatori geto-dacice consacrată solstiţiului de iarnă, care dura 12 nopţi, până în ziua Bobotezei creştine.

În sanctuarele lor, geto-dacii asistau la ceremonia arderii într-o vatră a unei buturugi, simbolizând anul vechi. La miezul noptii de 23 spre 24 decembrie, sacerdoţii aruncau crăci de brad peste jarul buturugii, care se aprindeau imediat, arzând cu vâlvătăi.

Potrivit altor surse, dacii urcau pe munte sau pe un deal mai înalt cu torţe în mâini, apoi rostogoleau de acolo buturugi-aprinse (simbolistica cercului – a Soarelui care se reînnoieşte). Etnologii au găsit până în ziua de azi, în anumite sate, obiceiul de a rostogoli de pe un deal roţi de foc, având aceeaşi semnificaţie ca la înaintaşii noştri.

Astfel era marcat momentul sacru al începerii Anului Nou, când ziua care se micşorase treptat din toamnă, începea să crească, în dauna nopţii. Înteţirea focului în vatra sanctuarului era un gest sacru al ajutorării Soarelui de a începe să dea mai multă lumină şi căldură.

Trecerea de la ritualurile închiate ʺNașterii Soareluiʺ la Nașterea lui Iisus – ʺSoarele dreptățiiʺ nu s-a produs brusc și unitar, datinile acestor tradiții și obiceiuri dinaintea creștinismului transced pânza vremurilor până în zilele noastre.

Sărbătoarea Creatorului, Crăciunului, Sărbătoarea Născutului-Iisus, a Naşterii Curate, a Luminii din Lumină, a Înnoirii Luminii, a Naşterii Fiului Cerului este Darul lui Dumnezeu pentru noi. Să ne bucurăm cu toții de această sărbătoare, să deschidem portița sufletelor noastre pentru a primi în ele iubirea divină, lumina curată a înnoirii, bucuria și speranța unei lumi mai bune și mai drepte, unei lumi înțelepte. Ce dar poate fi mai minunat pentru noi decât darul purității, castității, al neprihanei luminii preacurate, darul de a fi iar copii, fără griji, fără nevoi, darul de a fi noi!

Fiindcă așa cum zicea părintele Arsenie Boca: "Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu". Să ne deschidem inimile Iubirii și Luminii Lui, fiindcă Iubirea, ca poruncă, este cea mai înaltă dintre porunci, și ca virtute, este cea mai înalta dintre virtuți, iar Dumnezeu se pogoară pe Pământ, prin Întruparea Fiului Lui, și omul se urcă la cer, prin Înălțarea Fiului lui Dumnezeu!

Dumnezeu deie praznic luminos!

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/ ; http://www.financiarul.ro/ ;