"Nașterea
Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa
cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui
dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție".
Etimologia cuvântului Crăciun porneşte de la dacicul
Creacion – Creaciun. Mai mult, strămoşii noştri din primele secole ale
creştinismului cinsteau Crăciunul numindu-l Sărbătoarea Creatului sau
Făcutului, care, odată cu adoptarea creștinismului ca religie de stat, după
primul sinod de la Niceea (325 d. Hr), a fost înlocuită, în cărţile oficiale de
cult, cu sărbătoarea Născutului-Iisus Hristos, potrivit versetului din Crez:
«născut, iar nu făcut».
Documentele străvechi păstrate în folclorul naţional îl
arată pe Crăciun legat de cultul focului, dar şi al bradului, copac sacru.
Cercetătorii au reconstituit modul de celebrare a unei sarbatori geto-dacice consacrată
solstiţiului de iarnă, care dura 12 nopţi, până în ziua Bobotezei creştine.
În sanctuarele lor, geto-dacii asistau la ceremonia
arderii într-o vatră a unei buturugi, simbolizând anul vechi. La miezul noptii
de 23 spre 24 decembrie, sacerdoţii aruncau crăci de brad peste jarul
buturugii, care se aprindeau imediat, arzând cu vâlvătăi.
Potrivit altor surse, dacii urcau pe munte sau pe un deal
mai înalt cu torţe în mâini, apoi rostogoleau de acolo buturugi-aprinse
(simbolistica cercului – a Soarelui care se reînnoieşte). Etnologii au găsit
până în ziua de azi, în anumite sate, obiceiul de a rostogoli de pe un deal
roţi de foc, având aceeaşi semnificaţie ca la înaintaşii noştri.
Astfel era marcat momentul sacru al începerii Anului Nou,
când ziua care se micşorase treptat din toamnă, începea să crească, în dauna
nopţii. Înteţirea focului în vatra sanctuarului era un gest sacru al ajutorării
Soarelui de a începe să dea mai multă lumină şi căldură.
Trecerea de la ritualurile închiate ʺNașterii Soareluiʺ
la Nașterea lui Iisus – ʺSoarele dreptățiiʺ nu s-a produs brusc și unitar,
datinile acestor tradiții și obiceiuri dinaintea creștinismului transced pânza
vremurilor până în zilele noastre.
Sărbătoarea Creatorului, Crăciunului, Sărbătoarea Născutului-Iisus,
a Naşterii Curate, a Luminii din Lumină, a Înnoirii Luminii, a Naşterii Fiului
Cerului este Darul lui Dumnezeu pentru noi. Să ne bucurăm cu toții de această
sărbătoare, să deschidem portița sufletelor noastre pentru a primi în ele
iubirea divină, lumina curată a înnoirii, bucuria și speranța unei lumi mai
bune și mai drepte, unei lumi înțelepte. Ce dar poate fi mai minunat pentru noi
decât darul purității, castității, al neprihanei luminii preacurate, darul de a
fi iar copii, fără griji, fără nevoi, darul de a fi noi!
Fiindcă așa cum zicea părintele Arsenie Boca: "Iubirea
lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai
mare sfânt față de Dumnezeu". Să ne deschidem inimile Iubirii și Luminii
Lui, fiindcă Iubirea, ca poruncă, este cea mai înaltă dintre porunci, și ca
virtute, este cea mai înalta dintre virtuți, iar Dumnezeu se pogoară pe Pământ,
prin Întruparea Fiului Lui, și omul se urcă la cer, prin Înălțarea Fiului lui
Dumnezeu!
Dumnezeu deie praznic luminos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu